Categories: Sănătate

„Sănătatea nu are vârstă”, o conferință despre prevenție și longevitate

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă organizează conferința „Sănătatea nu are vârstă”, un eveniment dedicat prevenției și educației medicale, care va avea loc la București pe 30 martie 2026, începând cu ora 11.00 la Casa de Cultură a Studenților, strada Calea Plevnei numărul 61. Conferința face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat promovării îmbătrânirii active și creșterii accesului la programe de screening și informare medicală pentru populația din România.

Evenimentul aduce împreună specialiști din domeniul sănătății, reprezentanți ai autorităților și experți în prevenție, pentru a discuta despre cele mai importante provocări de sănătate publică ale momentului – de la bolile cardiovasculare și diabet până la rolul stilului de viață în longevitate.

Conferința face parte din programul național „Sănătatea nu are vârstă”, care urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a seniorilor prin educație medicală, screening și acces la informații despre prevenția bolilor cronice. Programul include testarea gratuită a 500 de persoane pentru depistarea riscului de diabet și boli cardiovasculare și organizarea a șase conferințe dedicate seniorilor din mai multe orașe ale țării. 

„România are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la tratarea bolilor la prevenirea lor. Conferința “Sănătatea nu are vârstă” își propune să aducă împreună medici, autorități și societatea civilă pentru a transmite un mesaj clar- sănătatea se construiește pe tot parcursul vieții. Dacă investim mai mult în prevenție, în educație medicală și în screening, putem reduce semnificativ incidența bolilor cronice și putem crește calitatea vieții pentru milioane de români”, a declarat Alexandra Dobre, fondatorul Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă.

Prevenția – o urgență de sănătate publică în România

România continuă să se confrunte cu una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană cauzate de boli cardiovasculare. Potrivit celor mai recente date, până la 100.000 de locuitori mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, o rată de aproximativ 2,5 ori mai mare decât media UE, iar aproape jumătate dintre decesele din România sunt provocate de aceste afecțiuni. În paralel, diabetul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică: studiile epidemiologice arată că 11,6% dintre adulții din România suferă de diabet, iar 16,5% se află în stadiul de prediabet, categorie cu risc crescut de complicații cardiovasculare. Numărul cazurilor de cancer este, de asemenea, în creștere, datele Institutului Național de Sănătate Publică indicând o creștere de 21% a cazurilor noi într-un singur an, iar aproximativ 1 din 5 decese premature din România este cauzat de cancer. Specialiștii atrag atenția că multe dintre aceste afecțiuni ar putea fi prevenite sau depistate timpuriu prin programe de screening și educație medicală, însă participarea populației la programele de prevenție rămâne redusă, în special în rândul vârstnicilor.

Conferința „Sănătatea nu are vârstă” va reuni reprezentanți ai autorităților, medici și experți în sănătate publică.

Printre invitații din cadrul evenimentului se numără:

  • Natalia-Elena Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților
  • Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate
  • Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, președinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților
  • Prof. univ. dr. Camelia Cristina Diaconu, medic cardiolog, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
  • Lect. dr. Lygia Alexandrescu, specialist în nutriție
  • Prof. dr. Carmen Orban, membru al Comisiei pentru sănătate din Senatul României
  • Prof. univ. dr. Luiza Spiru, președinte Fundația Ana Aslan Internațional
  • Prof. dr. Diana Loreta Păun, șef secție endocrinologie, Spitalul Universitar de Urgență București
  • Dr. Emanuela Mercore Huțanu, președinte Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață
  • Dr. Toni Feodor, medic primar chirurgie generală și vasculară
  • Dr. Cosmina Daniela Berbecel, medic primar medicină de familie, membru al grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei.

De la tratament la prevenție

Inițiatorii proiectului subliniază că sănătatea populației nu depinde doar de tratamentul bolilor deja instalate, ci și de identificarea timpurie a factorilor de risc și de promovarea unui stil de viață sănătos. Cercetările arată că riscul de boli cardiovasculare, diabet sau cancer este influențat de combinația dintre factori genetici și stilul de viață, iar intervențiile timpurii pot crește semnificativ numărul de ani trăiți în stare bună de sănătate. Prin programul „Sănătatea nu are vârstă”, organizatorii își propun să contribuie la dezvoltarea unei culturi a prevenției în România, atât în rândul seniorilor, cât și al tinerilor, pentru care adoptarea timpurie a unui stil de viață sănătos reprezintă cea mai eficientă investiție în sănătatea pe termen lung.

Proiectul „Sănătatea nu are vârstă” își propune să informeze cel puțin 1.500 de seniori prin conferințe și sesiuni educaționale și să ofere screening gratuit pentru 500 de persoane, contribuind la depistarea precoce a factorilor de risc pentru diabet și boli cardiovasculare. Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de promovare a îmbătrânirii active și a sănătății pe tot parcursul vieții, cu obiectivul de a reduce incidența bolilor cronice și de a crește calitatea vieții populației.

Toma Mihaela

Recent Posts

Angajarea muncitorilor străini vine cu un cost pe care firmele îl văd prea târziu. Eugen Saulea, ESSA Group: „Tariful lunar nu spune cât te costă, de fapt, un lucrător non-UE”

Noile condiții pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene schimbă calculele companiilor care se confruntă…

6 zile ago

Studiu: Peste 60% dintre românii peste 50 de ani au fost vizați cel puțin o dată de fraudatori online

Peste 60% dintre românii bancarizați, cu vârsta de peste 50 de ani, s-au confruntat cel…

3 săptămâni ago

România caută 90.000 de muncitori străini, dar angajatorii se lovesc de blocaje

Recrutarea unui lucrător din afara Uniunii Europene nu înseamnă doar identificarea unui candidat disponibil pentru…

4 săptămâni ago

Pact pentru Demografie, Familie și Competitivitate Economică: companiile „Family-Friendly”, un nou standard

Cum poate România să-și păstreze tinerii, să sprijine familiile și, în același timp, să-și protejeze…

o lună ago

Lista proiectelor sociale din Sectorul 2: peste 20 de programe pentru copii, familii, seniori și persoane vulnerabile

Servicii de medicină dentară gratuite, consultații oftalmologice, ochelari, tratament pentru cataractă, acces la servicii medicale…

2 luni ago