Sâmbătă, 28 ianuarie, începând cu 10.30, are loc mega lansarea de carte a 23 de autori la TransformNation, un eveniment unic creat de Createrra. TransformNation va susține două proiecte sociale: Bakery School – prima școală în sistem dual din România dedicată brutarilor, patiserilor și ciocolatierilor și VeDem Just.
La Createrra, avem împreună un vis: să creăm și să oferim oamenilor o educație unică și autohtonă, în așa fel încât fiecare să trăiască viața pe care și-o dorește. Aici ai acces la o viață trăită în putere, autenticitate, creativitate, echilibru, adică o viață trăită în deplină PACE. Timp de 1 an, în Programul Leadership Createrra, un grup de oameni au lucrat cu sârguință la a deveni lideri atât în viața lor, cât și în business și în lume. A fost o muncă dusă la niveluri extreme în ceea ce înseamnă șlefuirea ca ființe umane. Au doborât ziduri întregi de limitări și și-au creat succesul cu mâinile lor.
Acum, la final de program, absolvenții Programului Leadership Createrra ne invită să sărbătorim prin acest eveniment de contribuție pentru a schimba traseele de dezvoltare ale națiunii noastre.
Credem că transformarea unei națiuni începe în primul rând cu schimbarea la nivel individual, pe care cu toții o putem face, accesând instrumentele, metodele disponibile și inspirându-ne din poveștile unor oameni care au parcurs cu dedicare drumul către a fi liderul propriei vieți, familii și comunități.
Noi, liderii deveniți în acest program, vom lansa cărțile noastre, la care am lucrat intens, pentru a sintetiza informațiile pe care le conținem fiecare dintre noi. Vom acoperi în acestea, subiecte din vaste domenii, precum: dezvoltare personală, educație ontologică, terapii, business, sănătate, marketing, feminitate, artă și multe altele.
Odată cu aceste cărți se nasc și multiple programe educaționale, la care lumea poate avea acces începând cu această zi.
Bakery School este prima școală în sistem dual din România dedicată atât brutăriei, cât și patiseriei & cofetăriei. Aceasta are ca scop investiția în dezvoltarea profesională a adolescenților fără acces la resurse de educație și care provin din medii defavorizate. Elevii au acces la burse, mentori, laboratoare dotate după ultimele standarde, ingrediente de calitate și concursuri care să îi motiveze.
VeDem Just (Asociația Voci pentru Democrație și Justiție) este o asociație neguvernamentală și apolitică, înființată în anul 2015. Membrii asociației sunt practicieni ai dreptului, cadre didactice, elevi și studenți și militează pentru „Educație juridică în învățământul preuniversitar”. Resursele inovatoare pe care ei le-au creat includ ghidul „Elevul și Legea” disponibil pe www.educatiejuridica.ro și aplicația pentru mobil „Lege-n-Dar”, disponibilă gratuit în App Store și Magazin Play.
Adela Lupulescu – carte „Călătoria unui suflet” și curs „10 pași către eliberarea emoțională”
Alexandra Luca – carte „Influencerul Iubirii” și curs „Pas cu pas în social media”
Alexandru Stan – carte „Bani murdari, Bani curați: Află cum îți provoci sărăcia!” și curs „Află cum îți creezi certuri în relația cu partenerul/a!”
Anca Neuhoff – carte „Burn out, born free” și curs „CreAct your life!”
Beatrice Pozsar – carte „Discipline de lumină” și curs „Puterea disciplinelor”
Bianca Ioan – carte „Cunoaşte-te pe tine însuți” și curs „Atunci când nu ştii cine eşti, creează!”
David Spânu – carte „Milionar în lumină” și curs „Fără lumină nu există milioane”
Denise Dima – carte „Magia mătăsii”
Dina Stan- carte „Femeia Nebună” și curs „Femeia Nebună Creează Armonie”
Irina Mohorea – carte „Mindworkout”
Iris Gheorghiu – carte „Sunt cine aleg să fiu!” și curs „Sunt cine aleg să fiu!”
Lilia Bulibaș – carte „Femeia milionară în Lumină” și curs „Cum să devii un iubit perfect”
Luminița Mănescu – carte „Călătorie în Lumină” și curs „Calea spre iubire”
Mădălina Holban – carte „Ești liber și știi de ce” și curs „Iubirea de a nu renunța la tine!”
Maia Ileana Ciobanu – carte „La Foc Mare” și curs „Joaca plăcută cu oglinzile”
Mălina Bjorklund – carte „Scara către raiul meu interior” și curs „Descoperă-ți raiul interior”
Maria Busuioc – carte „Pot eu să fiu Mamă!?!” și curs „Viața în Cuplu”
Marius Tănase – carte „Reconectarea cu Sinele”
Mihaela Robitu – carte „Călători în timp, călători în conştiință – Drumuri către sine” și curs „Drumuri catre sine”
Monalisa Bularcă – carte „Înger și demon” și curs „Descoperirea valorilor și transformarea vieții tale”
Nina Groian – carte „Dăruiește și vei primi” și curs „Familia”
Oana Năstase – carte „Pune-ți ochelarii inocenței!” și curs „Construiește în copii visul de a deveni cine doresc să fie”
Olga Tascilina – carte „Drumul trezirii”
Evenimentul, care are loc la hotel Pullman, începe la ora 10:30 și se termină la ora 18:00. Accesul la eveniment este gratuit și se va face doar în baza înregistrării în prealabil prin completarea completă și corectă a formularului de înscriere disponibil la https://form.jotform.com/223613182093350
Citește și:
Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, organizează…
Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat la București conferința „Sănătatea nu are vârstă”, un…
Prof. univ. dr. Carmen Orban, senator PSD, a anunțat că va susține o inițiativă legislativă pentru…
Bolile care apar după vârsta de 60 de ani devin factori de risc major pentru…
Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă organizează conferința „Sănătatea nu are vârstă”, un eveniment dedicat prevenției și…
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială și…