Categories: Economie

ATREA România, creștere cu 54% a cifrei de afaceri

Atrea, cel mai important producător de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură din România, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane euro, în creștere cu 54% față de 2019.

„În ciuda situației sanitare și economice grave cu care se confruntă țara noastră, încă mai există investiții semnificative. Acest lucru se vede, spre exemplu, în evoluţia sectorului de construcţii, care este în creştere, atât în sectorul privat, cât și în zona publică. Astfel, în 2020 am reușit o creștere de 54% față de anul precedent. Este un rezultat foarte bun, obținut în condiții atipice, cu eforturi din partea întregii echipe. Atrea a livrat soluțiile sale în cadrul unor proiecte precum Stadionul Giulești, Stadionul Arcul de Triumf, numeroase licee, școli și grădinițe”, a declarat Dorin Șalamac, director general Atrea România.

Sistemele de ventilație cu recuperare de căldură, din ce în ce mai căutate de școli

Pandemia a accentuat necesitatea instalării unui sistem de ventilație, acestea fiind și recomandate de către specialiștii din domeniul medical. Soluțiile Atrea reduc gradul de transmitere al virusurilor în interior cu până la 80%, aerisind în permanență spațiul. În același timp, căldura este recuperată în proporție de 90% și este folosită pentru a încălzi aerul introdus.

„Școlile au început să arate un interes crescut pentru aceste sisteme. Majoritatea unităților de învățământ unde am furnizat produsele noastre sunt în București, însă am avut o serie de lucrări și în Bihor, Cluj sau Harghita”, mai precizează Dorin Șalamac.

Atrea, soluții inovatoare la disconfortul cauzat de hota din bucătărie

Maturizarea pieței a dus la o creștere puternică în sectorul rezidențial

Actualul context a avut un impact consistent asupra pieței echipamentelor de ventilație, în special în sectorul HORECA, sector care a înregistrat o stagnare în ultimul an.

“În ceea ce privește sectorul rezidențial, am înregistrat o creștere de 50% care a venit dintr-o maturizare a pieței. Românii au început să conștientizeze necesitatea instalării unui astfel de sistem, mai ales în cazul construcțiilor noi, care sunt foarte bine termoizolate. Atât din partea beneficiarilor finali, cât și din partea dezvoltatorilor se manifestă un interes crescut și față de eficientizarea costurilor, Atrea fiind un sistem care în urma instalării lui crește gradul de eficiență energetică și, implicit, realizează o economie importantă de resurse pe partea de consum casnic. De asemenea, am înregistrat o creștere consistentă a cererii de modele de aparate de ventilație care au înglobate și soluții de răcire, astfel că pentru perioada verii nu mai este nevoie de folosirea aerului condiționat tradițional”, explică Dorin Șalamac.

Atrea și-a propus o creștere a afacerilor cu 25% în acest an

„Este necesar să ținem cont de contextul economic, dominat în continuare de incertitudini privind soluționarea crizei provocate de Covid19, dar și de avansul altor sectoare economice.  Astfel, nu este foarte ușor de previzionat evoluția pentru anul viitor. Pe baza cifrelor și a scenariului actual, preconizăm o creștere de 25% a cifrei de afaceri și în continuare ne așteptăm la o creștere a pieței pe zona proiectelor publice și casnice”, a mai declarat Dorin Șalamac.

Compania Atrea este lider pe piața locală și europeană în producerea și instalarea de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pentru zona industrială, comercială, rezidențială și Horeca. Toate echipamentele sunt produse în fabricile companiei din Cehia, având la bază inovații și brevete proprii. Sistemele sunt concepute pentru a reduce pierderile de energie ale construcțiilor, prin aportul de aer curat în incinte, la aceeași temperatură cu aerul viciat evacuat. Atrea România a fost înființată în urmă cu 6 ani, în prezent fiind una dintre cele mai dinamice companii din piața echipamentelor de ventilație cu recuperare de căldură.

Citește și:

Lovită de pandemie, industria de beauty vrea simplificarea legislației și stoparea concurenței neloiale

admin

Recent Posts

Proiect comunitar dedicat Sărbătorilor Pascale, organizat de Primăria Sectorului 2

Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, organizează…

2 săptămâni ago

Conferința „Sănătatea nu are vârstă”- prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat la București conferința „Sănătatea nu are vârstă”, un…

3 săptămâni ago

Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă

Prof. univ. dr. Carmen Orban, senator PSD, a anunțat că va susține o inițiativă legislativă pentru…

3 săptămâni ago

Daniela Ștefănescu, medic de familie: Cinci vaccinuri gratuite pentru adulți și vârstnici care pot preveni boli grave după 60 de ani

Bolile care apar după vârsta de 60 de ani devin factori de risc major pentru…

3 săptămâni ago

„Sănătatea nu are vârstă”, o conferință despre prevenție și longevitate

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă organizează conferința „Sănătatea nu are vârstă”, un eveniment dedicat prevenției și…

3 săptămâni ago

Premieră în Capitală: Primăria Sectorul 2 va avea primul centru pilot pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială și…

o lună ago