Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a explicat la TVR1 de ce infrastructura din România este la pământ. Acesta a acuzat atât pe lipsa de profesionalism și de implicare a angajaților din instituțiile statului, cât și dezinteresul politicienilor.
“De opt ani de zile mă uit la acest domeniu şi am bine dimensiunea a ceea ce se întâmplă. Lipseşte sau a lipsit foarte mult capacitatea instituţională, competenţa, profesionalismul, apoi natura în sine a domeniului. Pentru un om politic nu prea e tentant să construiască pe termen lung. Oamenii nu mai au răbdare. Atunci e tentaţia de a promite marea cu sarea şi de a nu aşeza niciodată lucrurile pe baze solide. E nevoie de reformă, de profesionalism, de eficienţă. Nu toate proiectele care sunt în construcţie se termină în acest an. Totdeauna, e un stoc de proiecte care merge în oglindă. Au fost ani de zile când nu am reuşit să absorbim fonduri europene, dar anul acesta îmi doresc să fie recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară. Vor fi 8 miliarde de lei”, a spus Drulă.
Ministrul Transporturilor a arătat și de ce fondurile europene au fost evitate în cazul infrastructurii și a anunțat că lucrururile se vor schimba.
“Banii sunt din fonduri europene nerambursabile plus contribuţia naţională, de 15%. Cel puţin în ultimii ani, niciun Guvern nu s-a atins de finanţarea aceasta, pe fonduri europene. Problema a fost că nu am reuşit să cheltuim banii de acolo. Programul de guvernare are infrastructura în centru. Cele 8 miliarde se vor duce în proiecte pe feroviar şi rutier, proiecte care sunt în construcţie, precum ar fi Piteşti – Sibiu, Lotul 1, podul de la Brăila, Sebeş – Turda, Lotul 5 de la Piteşti – Sibiu, A0 Sud – autostrada de centură a Bucureştiului”, a mai spus Cătălin Drulă.
Citește și: Sondaj PwC: Modificările aduse Codului fiscal ajută companiile
Peste 60% dintre românii bancarizați, cu vârsta de peste 50 de ani, s-au confruntat cel…
De la un centru cu peste 10 ani de experiență la o rețea națională: ECHO…
Recrutarea unui lucrător din afara Uniunii Europene nu înseamnă doar identificarea unui candidat disponibil pentru…
Cum poate România să-și păstreze tinerii, să sprijine familiile și, în același timp, să-și protejeze…
Servicii de medicină dentară gratuite, consultații oftalmologice, ochelari, tratament pentru cataractă, acces la servicii medicale…
Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, dă…
View Comments