Avertizare ANM: Cod galben de vânt și ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări Cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol, valabile până miercuri seara în 21 de judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi vreme deosebit de rece în mare parte din ţară, până joi dimineaţa.

Conform prognozei, în intervalul 23 martie, ora 12:00 – 24 martie, ora 18:00, va fi în vigoare un Cod galben de vremea rea. Astfel, în Moldova, pe parcursul zilei de miercuri, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. De asemenea, va ninge.

În acelaşi timp, în perioada 23 martie, ora 18:00 – 24 martie, ora 21:00, un al doilea Cod galben vizează Carpaţii Meridionali şi local Carpaţii Orientali unde va ninge, iar la altitudini în general de peste 1.500 de metri vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

Judeţele vizate de noile atenţionări Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

De asemena, în intervalul 23 martie, ora 12:00 – 25 martie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, în majoritatea regiunilor.
ANM precizează că vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Sursa: Agerpres.ro

OMV Petrom estimează pentru 2021 un profit cu 32% mai mare decât cel de anul trecut

Ivermectina, nerecomandată de EMA pentru tratarea COVID-19

admin

Recent Posts

Angajarea muncitorilor străini vine cu un cost pe care firmele îl văd prea târziu. Eugen Saulea, ESSA Group: „Tariful lunar nu spune cât te costă, de fapt, un lucrător non-UE”

Noile condiții pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene schimbă calculele companiilor care se confruntă…

2 săptămâni ago

Studiu: Peste 60% dintre românii peste 50 de ani au fost vizați cel puțin o dată de fraudatori online

Peste 60% dintre românii bancarizați, cu vârsta de peste 50 de ani, s-au confruntat cel…

4 săptămâni ago

România caută 90.000 de muncitori străini, dar angajatorii se lovesc de blocaje

Recrutarea unui lucrător din afara Uniunii Europene nu înseamnă doar identificarea unui candidat disponibil pentru…

o lună ago

Pact pentru Demografie, Familie și Competitivitate Economică: companiile „Family-Friendly”, un nou standard

Cum poate România să-și păstreze tinerii, să sprijine familiile și, în același timp, să-și protejeze…

o lună ago

Lista proiectelor sociale din Sectorul 2: peste 20 de programe pentru copii, familii, seniori și persoane vulnerabile

Servicii de medicină dentară gratuite, consultații oftalmologice, ochelari, tratament pentru cataractă, acces la servicii medicale…

2 luni ago