Legea care prevede creşterea pensiilor cu 40%, retrimisă de Iohannis în Parlament

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Aplicarea acesteia ar presupune o creştere a pensiilor cu 40%, măsură care nu ar putea fi aplicată ținând cont de actuala situație economică a României.  

Şeful statului arată că, faţă de forma adoptată de Guvern, Parlamentul a operat o singură modificare în conţinutul normativ al acestei ordonanţe care prevede că: “bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 427.076 mii lei, subvenţia de la bugetul de stat majorându-se cu aceeaşi sumă”. El precizează că această soluţie legislativă viza corelarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 cu bugetul de stat pe anul 2020, ca urmare a intervenţiilor legislative adoptate de Parlament prin Legea privind aprobarea OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

Explicațiile lui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis menţionează că CCR a declarat parţial neconstituţională Legea privind aprobarea OUG nr. 135/2020. El aminteşte că CCR a reţinut că revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic, stabilite de acest act normativ.

“În acest context, în care actul normativ ce a generat intervenţia legislativă din cuprinsul legii supuse reexaminării a fost declarat neconstituţional, considerăm că este necesară reanalizarea de către Parlament a Legii pentru aprobarea OUG nr. 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 în vederea corelării celor două acte normative. Această corelare este cu atât mai necesară cu cât legea supusă reexaminării reglementează exclusiv măsuri de ordin tehnic, prin care se asigură finanţarea de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii estimate în baza unui nivel deja decis al punctului de pensie, respectiv în baza unui calendar deja aprobat de modificare a acestuia. Or, creşterea sau diminuarea punctului de pensie se va stabili prin Legea privind aprobarea OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, care se află pe agenda Parlamentului în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2021”, spune şeful statului.

Miza majorării punctului de pensie

El arată că, deşi, cel puţin la nivel teoretic, estimările privind creditele bugetare şi de angajament pot înregistra ajustări, pe parcursul execuţiei bugetare, în raport de necesarul efectiv de finanţare, lipsa unei fundamentări a alocărilor contravine obiectivului privind sustenabilitatea finanţelor publice.

“În contextul actual, nu doar necesitatea sustenabilităţii finanţelor publice reprezintă o prioritate, ci şi continuarea eforturilor naţionale de sprijinire a sistemului de sănătate şi economiei, pentru a combate în mod eficient pandemia şi consecinţele sale economice şi sociale. De aceea, o stabilire necorespunzătoare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat va genera noi vulnerabilităţi fiscale, orice ‘rezervare’ nejustificată a unor sume pentru care nu a fost încă stabilit termenul de referinţă pentru actualizarea calculelor estimative fiind contrară inclusiv regulii privind cheltuielile bugetare prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice: nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială (în cazul legii de faţă, baza legală reprezentând-o rezultatul finalizării procedurii parlamentare pentru Legea privind aprobarea OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare)”, susţine preşedintele Iohannis în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Șeful statului consideră că, la reanalizarea Legii de aprobare a OUG nr. 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, Parlamentul trebuie să aibă în vedere şi faptul că în prezent cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului al căror conţinut normativ trebuie corelat şi-au produs efectele în cadrul exerciţiului financiar al anului 2020.

Sursa: Agerpres.ro

Curiozitate: În pandemie a scăzut numărul firmelor care și-au suspendat activitatea

Ministrul Transporturilor explică de ce nu avem autostrăzi: A lipsit capacitatea instituţională, competenţa și profesionalismul

4 comentarii la „Legea care prevede creşterea pensiilor cu 40%, retrimisă de Iohannis în Parlament”

  1. Pingback: Deficitul comercial a crescut cu peste un miliard de euro - Newspost

  2. Pingback: Universitatea Brunel: Studenții din UE, aceleași taxe de școlarizare ca studenții britanici - Banii.Net

  3. Pingback: Universitatea Brunel: Studenții din UE, aceleași taxe de școlarizare ca studenții britanici - Newspost

  4. Pingback: Universitatea Brunel: Studenții din UE, aceleași taxe de școlarizare ca studenții britanici - My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *