Organizația Umanitară CONCORDIA a lansat CentreZi RO – Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie

  • de

Organizația Umanitară CONCORDIA, alături de partenerii săi – Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS și Asociația Educație pentru Viața Reală – AEVR, în cadrul proiectului COMPASS – Comunitate, Participare, Sustenabilitate lansează CentreZi RO – Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie.

Inițiativa are ca obiective prevenirea abandonului familial sau educațional și dezvoltarea proceselor și serviciilor în rețeaua națională de centre care lucrează pentru bunăstarea copiilor defavorizați. De asemenea, proiectul vine în ajutorul ONG-urilor și UAT-urilor, mai ales în mediul urban mic și rural. Pe lângă contribuția la construirea sau extinderea centrelor de zi, CentreZi RO va fi și un important instrument de sprijin și expertiză pentru accesarea fondurilor alocate în PNRR sau a fondurilor europene din exercițiul financiar 2021-2027.

Centrele de zi schimbă destine

Numeroase familii nu au posibilitatea să le asigure copiilor o hrană corespunzătoare, să-i supravegheze și să-i asiste la teme. Aici intervin centrele de zi. Acesteaajută copiii aflați în dificultate, oferindu-le protecție și asistență. Totuși, centrele de zi existente în România au adesea servicii limitate și o capacitate redusă, așa că în domeniu este nevoie de investiții majore. Anul trecut erau înregistrate 774 de centre de zi pentru copii (383 publice și 391 private), din estimările CONCORDIA acestea acoperind doar 25,6% din necesarul total de servicii pentru copiii și familiile expuse riscului de sărăcie. Mai mult, 67% dintre centrele de zi prezentate sunt localizate în mediul urban, deși rapoarte existente arată că sărăcia în rândul copiilor din mediu rural este mult mai pronunțată. Nevoia ca aceste servicii să acopere întreaga țară se vede din ce în ce mai mult în succesul acestor instituții. Multe destine au fost schimbate, deoarece acestea au contribuit la formarea şi dezvoltarea copiilor, oferind, pe lângă hrană, servicii complete de educație sau consiliere socială şi psihologică.

CentreZi RO, scurtă istorie și obiective

Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie, inițiativă a Organizației Umanitare CONCORDIA,  a pornit în anul 2019, ca urmare a întâlnirilor regionale organizate cu reprezentanți ai Centrelor de Zi. Atunci a fost identificată nevoia de a avea o voce comună în fața autorităților, având în vedere că programele de prevenție a abandonului familial și școlar sunt subfinanțate și subdezvoltate în România. De altfel, obiectivul major al CONCORDIA și al Centrelor de zi partenere este să producă o schimbare majoră în domeniul protecției copiilor.

De-a lungul timpului, au fost făcuți pași importanți, Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie valorificând acum experiența și rezultatele din proiectele finanțate anterior ale CONCORDIEI, cum ar fi Centrele de Zi pentru Copii și Familie din Ploiești și din Odobești (Dâmbovița), studii ample realizate în propriile centre de zi, dezvoltarea conceptului de franciză socială sau programele de formare profesională pentru manageri și practicieni din cadrul CONCORDIA Academia.

În cadrul Rețelei, ar urma să fie identificați operatorii de centre de zi din România (publici și privați) și se vor sprijini inițiativele care își propun să deschidă astfel de centre. De asemenea, este urmărită calitatea serviciilor, formarea profesioniștilor și finanțarea sectorului, oferind tuturor posibilitatea să lucreze după modelul centrelor de zi din CONCORDIA și asigurând servicii de formare a practicienilor prin CONCORDIA Academia. Nu în ultimul rând, CentreZi RO desfășoară activități de advocacy, cu scopul de a îmbunătăți cadrul legislativ de operare și finanțare a centrelor de zi.

Conferința de lansare a rețelei #CENTREziRO – Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie

Peste 60 de reprezentanți ai centrelor de zi la nivel național au fost prezenți joi, 30 septembrie, la evenimentul de lansare a rețelei #CENTREziRO – Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii Aflați în Risc de Sărăcie. Speakeri în cadrul conferinței online au fost persoane din mediul public și privat, cu invitați speciali din zona guvernamentală și administrația locală.

“ANDPDCA pune accentul pe prevenție și pe crearea de Centre de Zi pentru a asigura condiții pentru prevenirea abandonului familial și școlar în rândul copiilor din România, cu prioritate în mediul rural, unde nevoile sunt foarte mari. Considerăm că, avem nevoie de parteneriate cu primăriile, ONG-urile, bisericile și orice alți actori relevanți, pentru a face această investiție în copii și comunitate, în prezentul și viitorul nostru”, a declarat Florica Cherecheș, Președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții

“Centrele de zi sunt foarte importante în comunitate, tocmai de aceea este esențial ca ele să fie susținute de la buget, de la nivel local, județean sau național ori prin fonduri europene. Pe ONG-urile cu centre de zi se pot sprijini autoritățile locale, atunci când aplică pe noile proiecte europene și trebuie să privească orice alocare de bani pentru serviciile sociale ca pe o investiție în viitor. Ceea ce astăzi pare o alocare financiară, este de fapt o investiție necesară pentru ca un copil să continue școala și să poată avea un loc de muncă sau un adult să fie inclus în comunitate.  Tocmai de aceea, FONSS este o federație care militează pentru ca investiția în social să se facă pentru servicii sociale accesibile și necesare tuturor beneficiarilor vulnerabili“, susține Diana Chiriacescu, Directorul Federației Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale

“Potențialul centrelor de zi este încă puțin vizibil. De aceea, CentreZi RO -Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copiii aflați în risc de sărăcie, va promova centrele de zi care oferă servicii de calitate și profesioniștii dedicați sprijinirii copiilor, contribuind la dezvoltarea centrelor de zi din România pentru ca împreună, reprezentanți ai centrelor de zi publice și private, să spunem: Stop sărăciei, în rândul copiilor!”, a spus Diana Certan, Director Executiv – Organizația Umanitară CONCORDIA.  

O inițiativă în care sunt așteptați toți cei care vor să ajute copiii defavorizați!

Se pot alătura rețelei CentreZi RO cei care lucrează în centre de zi pentru copil și familie sau cei care își doresc să dezvolte un astfel de centru. Pentru primii doi ani ai rețelei, membrii nu vor plăti o cotizație. În această perioadă, CONCORDIA securizează finanțarea prin programul intern de susținere a inovației sociale Green Light Fund (2020-2023) și prin „Proiectul COMPASS – COMunitate, PArticipare, SuStenabilitate”, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și realizat în parteneriat cu FONSS (Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale) și AEVR (Asociația Educație pentru Viață Reală). Proiectul COMPASS își propune creșterea participării persoanelor din grupurile vulnerabile la procesele locale de luare a deciziilor din comunitate, precum și încurajarea contribuției acestora la dezvoltarea locală.

Citește și:

Universități și licee din zece țări își trimit reprezentanții la București pentru a discuta cu românii care vor să studieze în străinătate