Marian Siminică, ISF: Există dorință din partea tinerilor de a se informa cu privire la realitățile din piețele financiare

  • de

Directorul executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF), prof. univ. dr. Marian Siminică, a vorbit  în cadrul Summit-ului de Educație Financiară, conferință online organizată de Newsweek România, despre importanța educației financiare în dezvoltarea economiei românești. Marian Siminică a prezentat câteva dintre programele derulate de ISF în acest domeniu și a arătat că rezultatele obținute sunt încurajatoare, mai ales tinerii fiind atrași de tot ceea ce reprezintă educația financiară.  

“La nivelul ISF avem ca obiectiv strategic să contribuim la creșterea gradului de educație financiară, alături de ASF dar și de toate  entitățile implicate în piețele financiare nebancare. Avem în derulare proiecte, proiecte în care ne-am concentrat preponderant către tinerele generații, către student, către liceeni. Unul dintre proiectele mari pe care le-am lansat în primavera anului trecut este desfășurat online până la acest moment, proiectul SmartFin, în care am invitat specialiști din entitățile din piețele financiare nebancare – pe piața de capital, în piața asigurărilor sau din fondurile private de pensii – să vorbească studenților pe teme de managementul carierei, oportunități de investiții, explicarea produselor și serviciilor etc. Impactul a fost extraordinar, avem proiecte în derulare cu 20 de universități cu care suntem în parteneriat, am avut peste 50 de evenimente organizate și peste 4.000 de studenți participanți, care au ascultat, au întrebat, au primit răspunsuri și, foarte important, au revenit când am organizat un alt eveniment în universitatea respectivă. Prin urmare, există dorință din partea tinerilor de a se informa cu privire la realitățile actuale din piețele financiare”, a arătat Marian Siminică, fiind convins că prin genul acesta de programe se contribuie la creșterea gradului de încredere al populației în investițiile în instrumente financiare. Iar de aici până la o decizie de investiție drumul este destul de scurt.

“Educația financiară este un pilon foarte important care poate sprijini piața de capital și poate conduce la creșterea gradului de participare a investitorilor la atragerea de resurse financiare pentru finanțarea economiei. Este adevărat că observăm din statistici oficiale evoluțiile din piețele financiare din ultimul an, care s-au concretizat în creșterea numărului de investitori, a oportunităților de investiții, ceea ce arată o creștere a interesului publicului pentruu astfel de investiții. Trebuie însă, foarte important, să vedem tot paharul, nu numai partea plină a acestuia. Fiecare potențial investitor trebuie să cunoască că investițiile în instrumente financiare au un potential de câștig mult mai mare decât depozitele bancare, însă ele vin la pachet și cu o serie de riscuri asociate, riscuri mult mai mari decât în cazul depozitelor bancare. Deoarece a arătat istoricul evoluției că pot exista perioade cu creșteri foarte mari, cum a fost anul 2021, însă pot să fie și perioade cu scăderi ale prețurilor – și vedem aici ultima săptămână, când pe fondul unor evenimente externe, piețele sunt afectate. Investorii potențiali trebuie să conștientizeze potențialul de câștig, dar, în același timp, care vine la pachet cu riscurile asociate”, a spus Marian Siminică.

Miza cea mare nu este să atragi rapid un număr mare de noi investitori pe piața de capital, explică Marian Siminică. Fără o educație financiară corespunzătoare, aceștia este posibil să aleagă o strategie greșită și să înregistreze pierderi, dezamăgirea putând provoca un exit rapid.

“În acest moment, conform statisticilor BNR, mare majoritate a populației investește în depozitele bancare, eventual în titluri de stat. Deși în creștere, numărul de investitori în instrumente financiare este în continuare redus, dacă ar fi să ne raportăm la numărul deponenților de la bănci. Este o mare provocare pentru toți de a atrage un număr cât mai mare de persoane pentru a investi în instrumente financiare, dar cred eu că mai important este să asigurăm o atragere sustenabilă, respectivele persoane să rămână active în piețele financiare o perioadă îndelungată de timp. Și lucrul acesta este posibil numai prin intermediul unei educații financiare adecvate. Aceasta este cea care face diferența, pentru că prin educație financiară, investitorul are posibilitatea să facă selecția instrumentelor în care va investi”, spune Marian Siminică.

Cu alte cuvinte, riscurile pe piața de capital pot fi limitate cu ajutorul educației financiare. Dacă din ce în ce mai mulți români realizează avantajul bursei, se informează și adoptă o strategie potrivită de investiții, au toate șansele să obțină randamente frumoase.

“Investițiile pot fi făcute în mai multe tipuri de instrumente financiare: fie că vorbim de acțiuni, fie că vorbim de obligațiuni sau de unități de fond. Dacă ne propunem, și bine ar fi să ne propunem, putem să armonizăm obiectivele de randament, de performață, cu cele de reducere a riscurilor. Este bine să luăm măsuri pentru a ne proteja împotriva lor, și atunci nu se recomandă să plasăm întreaga sumă pe care o avem disponibilă într-un singur instrument financiar, la un singur emitent. Este o greșeală care ne duce la creșterea puternică a riscurilor. Aici este o abordare diferită față de situația în care vrem să depunem o sumă la bancă. Este recomandată diversificarea portofoliului de investiții. Este una dintre regulile de bază ale unui nou investitor în instrumente financiare. Pentru a diversifica portofoliul, investitorul trebuie să facă o selecție între diferitele titluri în care are disponibilitatea să investească. Pentru asta, iarăși, are nevoie de cunoștințe financiare – nu putem alege la întâmplare acțiunile în care investim. O analiză a rentabilității acestora, a evoluției rezultatelor financiare, o analiză  sumară este necesară. Nu este o analiză complicată, dar necesită un minim de cunoștințe financiare. Pe baza raportărilor financiare pe care companiile le fac din trei în trei luni, un investitor cu un nivel mediu de cunoștințe poate să facă acest lucru. Pentru cei care nu au atâtea cunoștințe, dar și celor care nu au timp pentru aceste analize, adesea se recomandă replicarea unui indice bursier. Practic să investească portofoliul, întreaga sumă, pe structura unui indice bursier. Bursa de Valori calculează mai mulți astfel de indici, cel mai cunoscut fiind indicele BET”, a arătat Marian Siminică.

Directorul executiv al ISF și-a încheiat discursul trecând în revistă câteva recomandări pentru un investitor la început de drum.

“Trebuie să cunoască că investițiile în instrumente financiare de tipul acțiunilor sau al unităților de fond, deși mai riscante, sunt mai profitabile. Câștigurile potențiale generate de acestea fiind net superioare câștigurilor obținute din depozite bancare. Poate chiar dacă există perioade scurte în care se înregistrează pierderi, pentru că, spuneam, ele nu sunt garantate, totuși pe o perioadă mai lungă de timp randamentele obținute sunt net superioare celor din depozite bancare. Un lucru iarăși foarte important: Se consideră că pentru a investi la bursă sunt necesare sume mari de bani. Nu este adevărat, se poate investi și o sumă mică, și chiar se recomandă începerea investițiilor cu sume mici, care să fie alimentate periodic, lunar, trimestrial, pe măsură ce investitorul capătă încredere în respectivele instrumente financiare. Iarăși, o recomandare importantă: investim pe termen lung. Se recomandă investițiile în instrumente financiare pentru o perioadă de cel opuțin 3-5 ani, o perioadă mai lungă de timp, pentru că în perioade scurte de  un an sau doi putem să prindem un ciclu economic în care prețurile au scăzut semnificativ și s-ar putea să înregistrăm dezamăgiri. Nu în ultimul rând, investim diversificat. Trebuie să evităm expunerea pe un singur tip de instrument financiar sau la un singur emitent. Distribuția investițiilor într-un portofoliu diversificat potrivit structurii unui indice bursier, de exemplu, sau în unități de fond liniarizează câștigurile și diminuează riscurile”, a concluzionat Marian Siminică.