Miza reciclării becurilor

  • de

Românii aruncă zilnic la gropile de gunoi peste 10.000 de becuri, care conțin o serie de substanțe periculoase, arată www.bursa.ro. Prin urmare, în fiecare an, peste 55 de kilograme de mercur ajung în sol și în apă. Singura soluție este reciclarea. Ultimele date disponibile ne arată că, pe parcursul unui singur an, datorită producătorilor și organizațiilor responsabile cu colectarea, 400 de tone de becuri și neoane nu au mai ajuns pe câmp sau la gropile de gunoi, împreună cu deșeurile municipale. Aceste 400 de tone de deșeuri din echipamente de iluminat conțin aproximativ 20 de kg de mercur, care astfel nu mai poluează mediul înconjurător. Deși se poate vorbi de performanță, suntem încă departe de țintele Uniunii Europene în ceea ce privește reciclarea becurilor. Putem totuși să ne apropiem de procentul de 65% din tot ceea ce se pune pe piață în ultimii 3 ani, target-ul pe care trebuie să-l atingem de anul acesta, datorită investițiilor din ultimul deceniu în modernizarea sistemelor de iluminat. Din cauza scumpirii prețurilor la energie, atât populația, cât mai ales instituțiile publice trebuie să găsească soluții de reducere a consumului. Varianta simplă și rapidă este schimbarea echipamentelor de iluminat vechi, energofage, cu unele de ultimă generație, care folosesc tehnologia LED.

Eficiența energetică, o discuție despre bunăstare

În România se pierd sute de milioane de euro pe an în școli, spitale sau în clădirile instituțiilor publice unde se folosesc becuri vechi, care consumă multă energie electrică. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Signify, cel mai mare producător de echipamente de iluminat la nivel mondial. Un prim exemplu de ineficiență poate fi găsit în sistemul educațional din România. Din cele aproximativ 5,3 milioane de corpuri de iluminat din școlile și universitățile din țară, doar 8% sunt surse și corpuri de iluminat cu LED. Dacă s-ar investi în noile tehnologii și s-ar renunța la corpurile tradiționale, pe lângă avantajele unui iluminat care să ajute procesul de învățare, s-ar obține o economie de peste 55 de milioane de euro.

Avantajele s-ar simți și în spitale. Aceastea sunt subfinanțate, iar orice economie ar putea fi direcționată spre îmbunătățirea actului medical. Calculul Signify arată că ar fi salvate în jur de 20 de milioane de euro, din cele 680.000 de becuri și neoane din spitalele României doar 5% fiind înlocuite până în prezent cu unele performante și eficiente energetic. Economii și mai importante se pot face la iluminatul public. Din cele aproximativ două milioane corpuri de iluminat stradal funcționale în acest moment în România, doar 25% au fost înlocuite până în prezent cu LED. Dacă s-ar înlocui și celelate trei sferturi, vor fi economisite aproape 75 de milioane de euro.

Consumuri uriașe sunt în toate clădirile instituțiilor publice și în cele ale autorităților publice localese și centrale. Cel mai bun exemplu este Palatul Parlamentului, unde factura pentru curentul electric s-a ridicat anul trecut, după un prim val de scumpiri, la circa 1,5 milioane de euro. Înlocuirea tuturor becurilor vechi ar aduce economii rapid și s-ar amortiza într-o perioadă scurtă. În același timp, ar putea veni cu riscuri semnificative de mediu, deoarece capacitatea de reciclare este limitată. Iar autoritățile nu par a încuraja eforturile, ba, din contră, se gândesc la măsuri care ar putea bloca reciclarea echipamentelor de iluminat.

Obiective pentru reciclare

În urmă cu circa două luni, Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de lege care ar permite reciclatorilor de echipamente de iluminat să colecteze orice echipament electric să își realizeze ținta. Astfel, ar fi eliminat punctul 3 din Ordonanța de Urgență 196, care spune clar că lămpile care conțin mercur au țintă separată de colectare. De asemenea, amenda pentru companiile care nu reciclează scade de la 20 de lei pe kilogram, la 4 lei pe kilogram. Ulterior, proiectul a fost scos din dezbatere publică.

“Această penalitate este de cinci ori mai mare decât la restul echipamentelor tocmai pentru că gestionarea lor costă de cinci ori mai mult. Dacă nu se va mai face diferența între becuri, neoane și restul echipamentelor electrice și electronice, acestea nu vor mai fi colectate selectiv și vor ajunge în mare parte la gropile de gunoi, iar mercurul conținut de ele va polua mediul înconjurator”, a explicat Simona Vaida, Public Affairs Manager Recolamp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *