Categories: Social

Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copii – 82 de centre de zi la nivel național

CentreZI RO este o rețea națională a centrelor de zi dezvoltată de Organizația Umanitară CONCORDIA, împreună cu Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS și Asociația Educație pentru Viața Reală – AEVR. După un an de la lansare, rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copii are deja 82 membri, scrie pedagoteca.ro.

Rețeaua este înființată, dezvoltată și gestionată în cadrul proiectului COMPASS – Comunitate, Participare, Sustenabilitate, prin care s-au alocat 222.640,21 euro prin Active Citizens Fund, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Până acum, în rețea au fost înscriși 82 de centre zi la nivel național atât din mediul urban, cât și din localități rurale.

Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copii – CentreZi RO – este o entitate informală construită cu scopul de a promova și consolida serviciile sociale de tip centre de zi pentru copii. CentreZi RO reunește centre de zi din toată țara într-o voce comună, contribuind la bunăstarea copiilor defavorizați prin prevenirea abandonului familial și educațional din mediul urban și rural. Inițiativa creează un mediu de dialog între reprezentanții centrelor de zi în vederea creșterii calității serviciilor sociale din centrele de zi, a îmbunătățirii pregătirii personalului și a creșterii sustenabilității serviciilor.

„În 2021 am început să construim Rețeaua Națională a Centrelor de Zi tocmai pentru a aduna nevoile cu care centrele de zi se confruntă și pentru a le putea adresa sistemic la nivelul autorităților publice locale. Centrele de zi reprezintă direcția strategică a CONCORDIEI și, mai mult decât atât, este răspunsul nostru împotriva sărăciei extreme și a sărăciei intergeneraționale, de a contribui la dezvoltarea capacității locale de a oferi servicii sociale pentru copii si familii”, declară Diana Certan, Director Executiv al Organizației Umanitare CONCORDIA.

Cum funcționează centrele de zi și care este rolul acestora

Copiii și familiile care sunt afectați sever de dificultățile socio-economice se confruntă de cele mai multe ori cu lipsa unei mese calde, a hainelor, rechizitelor și chiar a unor condiții de locuit pentru copii și părinți, până la neglijare și abandon familial și școlar.

Una dintre cele mai bune soluții care pot ameliora aceste situații sunt serviciile sociale de tip centre de zi. Pentru a crește eficiența acestor servicii a fost creată rețeaua centrelor de zi din România – CentreZi RO, care contribuie la dezvoltarea a peste 40 de comunități insuficient deservite din mediul rural și urban.

Viziunea rețelei CentreZI RO este de a aduce împreună cât mai mulți profesioniști din centre care lucrează zi de zi cu copiii și familiile acestora, creând oportunități de dezvoltare prin colaborare, suport, implicare, împreună formând o COMUNITATE și o voce unitară.

Astfel, în cadrul rețelei și al proiectului, profesioniștii beneficiază de programe de formare acreditate susținute de CONCORDIA Academia – dedicate managerilor și practicienilor, cursuri de advocacy susținute de Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale și educație financiară susținute de Asociația Educație pentru Viața Reală.

admin

Recent Posts

Analiză Rethink: 20 de ani în UE – productivitate record și consum aproape dublu, dar 1 din 6 elevi abandonează școala, iar datoria publică a explodat

În aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România a înregistrat cea mai…

21 de ore ago

Consiliul Local al Tinerilor Sector 2 a fost constituit oficial. Prima generație de reprezentanți ai tinerilor și-a preluat mandatul

Tinerii din Sectorul 2 au, de săptămâna aceasta, o voce oficială în dialogul cu administrația…

o lună ago

Sănătatea femeilor, o prioritate strategică pentru Europa. Apel la acțiune concretă în combaterea cancerului ovarian

În această săptămână, Parlamentul European a găzduit conferința internațională „Health at a Crossroads: Active Aging,…

o lună ago

Riscuri si incertitudini în inspecţia fiscală: TVA

Inspecțiile fiscale în domeniul TVA pun frecvent contribuabilii în situații dificile: dreptul de deducere le…

2 luni ago

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă va coordona inițiativa pentru constituirea Grupului de Lucru privind Pactul Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă

În contextul conferinței internaționale „Health at a Crossroads: Active Aging, Prevention & Demographic Resilience”, desfășurată săptămâna…

2 luni ago

Campania „Nesupus Fraudelor”: doar 3 din 10 seniori au știut să recunoască metode precum spoofing sau smishing

Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a lansat campania națională „Nesupus Fraudelor”, dedicată protejării seniorilor de…

2 luni ago