Categories: Fara categorie

Sprijinul României pentru refugiații din Ucraina, apreciat la nivel european

Aflată în România, Christa Schweng, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE) – un organism consultativ al Uniunii Europene, s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Ateliere Fără Frontiere (AFF), organizație non-profit care are ca scop principal integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor venite din Ucraina.

„Experiența Ateliere Fără Frontiere în angajarea persoanelor vulnerabile și rezolvarea aspectelor sociale, medicale, educaționale ne-a ajutat să venim în întâmpinarea nevoilor persoanelor din Ucraina. În momente de criză, întreprinderile sociale de inserție au dovedit că sunt o componentă esențială pentru a integra persoanele vulnerabile, refugiați în acest context. Acesta este un motiv în plus pentru ca  în România să existe o politică publică dedicată  inserției socio-profesionale”, spune Damien Thiery, director general  AFF.

Christa Schweng și-a arătat aprecierea privind rolul important pe care AFF îl are prin dezvoltarea proiectelor sale pentru integrarea persoanelor venite din Ucraina și a persoanelor vulnerabile din România. Președinta CESE a vizitat atelierele AFF și a discutat cu refugiații angajați la AFF.

Până la 30 octombrie 2022, în România s-au înregistrat 1.460.854 de refugiați veniți din Ucraina și 700.260 din Republica Moldova. Din aceștia, 87.853 au rămas în România, iar 78.323 au solicitat statut de protecție temporară.

Astfel, ultimul proiect lansat de AFF, dedicat integrării refugiaților, urmărește stabilizarea persoanei prin facilitarea accesului la dobândirea limbii române, la asistență juridică, evenimente comunitare și îngrijire a copiilor, îngrijire medicală și locuință, dar și prin integrare pe piața muncii. Persoanele sunt consiliate pentru identificarea opțiunilor pe care le au din perspectiva pieței muncii, în acord cu nevoile lor conexe. Ca urmare, sunt angajați direct la AFF sau îndrumați și însoțiți către alți angajatori cu care AFF are parteneriate.

Mai mult, AFF organizează întălniri comunitare cu refugiații, prin care aceștia au ocazia să se familiarizeze cu diferite aspecte ale vieții în România. În ultimele 2 luni, datorită acestui proiect, au avut loc aproximativ 400 de întâlniri de consiliere cu persoane care au nevoie de sprijin și 22 de persoane au fost angajate la AFF și la alți angajatori. Programele pentru refugiați ale asociației sunt susținute financiar de UNHCR – Agenția ONU pentru refugiați, Fondation Air Liquide și Fundația Swiss Solidarity.

AFF a fost premiat anul trecut de către CESE cu premiul al III-lea la nivel european în cadrul competiției ”Civil Society Prize” pentru implicarea în acțiuni climatice, datorită activității atelierului educlick, unde echipamentele IT uzate sunt colectate, recondiționate și donate către școli din medii dezavantajate. În acest atelier lucrează în present șapte refugiați.

admin

Recent Posts

Angajarea muncitorilor străini vine cu un cost pe care firmele îl văd prea târziu. Eugen Saulea, ESSA Group: „Tariful lunar nu spune cât te costă, de fapt, un lucrător non-UE”

Noile condiții pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene schimbă calculele companiilor care se confruntă…

2 săptămâni ago

Studiu: Peste 60% dintre românii peste 50 de ani au fost vizați cel puțin o dată de fraudatori online

Peste 60% dintre românii bancarizați, cu vârsta de peste 50 de ani, s-au confruntat cel…

4 săptămâni ago

România caută 90.000 de muncitori străini, dar angajatorii se lovesc de blocaje

Recrutarea unui lucrător din afara Uniunii Europene nu înseamnă doar identificarea unui candidat disponibil pentru…

o lună ago

Pact pentru Demografie, Familie și Competitivitate Economică: companiile „Family-Friendly”, un nou standard

Cum poate România să-și păstreze tinerii, să sprijine familiile și, în același timp, să-și protejeze…

o lună ago

Lista proiectelor sociale din Sectorul 2: peste 20 de programe pentru copii, familii, seniori și persoane vulnerabile

Servicii de medicină dentară gratuite, consultații oftalmologice, ochelari, tratament pentru cataractă, acces la servicii medicale…

2 luni ago