Dragu: PNL și PSD nu vor să își asume răspunderea pentru legea care protejează copiii de violatori

  • de

Propunerea legislativă a USR care stabilește limita de vârstă sub care un act sexual cu un minor este încadrat automat la viol nu a fost supus la vot în Comisia juridică din Senat. “Vă spuneam săptămâna trecută că proiectul de lege care protejează copiii de violatori depinde doar de voința politicienilor din Parlament. Ei bine, Comisia juridică din Senat pur si simplu nu a mai supus la vot acest proiect de lege depus de USR. După ce săptămâna trecută l-au dezbătut, trebuia să avem și un raport pozitiv sau negativ asupra lui”, a explicat pe Facebook Anca Dragu, inițiator al proiectului, senator USR și fostă președintă a Senatului. În lipsa votului, proiectul de lege va ajunge la Camera Deputaților, dar nu va fi considerat prioritar. “Proiectul de lege va merge acum la Camera Deputaților unde nu are nici termen de adoptare tacită și nici termen pentru dezbatere. Asta înseamnă că el poate fi închis într-un sertar pentru foarte mulți ani de acum încolo. Poate până când clasa politică se va hotarî să și-l asume. Sau poate niciodată”, a mai arătat Anca Dragu.

Peste 100.000 de români au semnat o petiție prin care susțin ca limita de vârstă pentru actul sexual să fie de 16 ani. “100.000 de oameni au semnat petiția Declic prin care cer Parlamentului să voteze legea anti viol. Dar parlamentarii preferă să facă show pe alte subiecte care să le crească vizibilitatea. PNL și PSD nu vor să își asume răspunderea pentru legea care protejează copiii de violatori.”, a încheiat fosta președintă a Senatului.

Citește și:

A început recensământul: Cei care aleg varianta online primesc o zi liberă

Platforma de beneficii salariale My Benefits încheie un parteneriat cu MindArchitect.ro